Oare cum visează copiii lepădați?
Cum e plânsul lor?
Ascultați o clipă, atunci când soarele scapătă,
când vântul nu mai bate, când vine
ceasul odihnei de seară,
când glasurile se mută din stradă,
când tac motoarele automobilelor,
când mierlele negre privesc
la secera lunii,
când numai apele mâloase mai curg în canalele orașului
și veți putea auzi copii nenăscuți,
scâncetul lor ușor…
Grijulii să nu ne tulbure liniștea,
copiii care nu știu decât toba
liniștitoare a inimii;
să nu ne bântuie visele, copiii nenăscuți,
au în ochii închiși doar amintiri de la începutul lumii,
copiii nenăscuți, cuminți, lăsându-se
devorați de câini, de pisici flămânde,
ciuguliți de păsări în amiezi care ard maidanele,
putrezind neștiuți la rădăcinile caișilor,
duși, încolonați,
spre hăurile canalelor cufundându-se în mocirlă
și în uitare, amintindu-și, poate,
doar sporovăiala stenică a doctorilor,
mirosul formolului și
chicotelile femeilor care împing
cărucioare albe, aseptice…
Adaugă un comentariu